2 oameni și pruncul lor, câteva pietre, un vis…

b2.jpg

De un an am cumpărat un teren în satul nostru drag…

Ne-am îndrăgostit de acest loc din întâia clipă, de când am trecut cu primul pas de gardurile lui sălbatice. Atunci era primăvară și era belșug de flori în cântec de păsări, era soare nou…

În primăvara ce a urmat am reușit să îl cumpărăm..Când am visat la el toate buzunarele ne erau  goale…Prin ele Visele Mari au găsit loc să zboare și să crească …și toate i Le-am dat lui Dumnezeu. Am știut că toate sunt ale Lui și că El de va voi va putea să ne dea ceea ce părea atât de mult pentru noi. Și El a spus DA, deschizând toate ușile, dărâmând toate zidurile…

Și în primăvara aceasta…în următoarea după cea în care l-am cumpărat am aflat că în câteva luni ar trebui să pregătim plecarea din casa în care suntem, din locul în care am înflorit ca familie, din cuibul drag…am aflat că va trebui să părăsim pereții de piatră cu ferestre mici …și să plecăm spre alt loc…

b3.jpg

Pereții aceștia care au înghițit durerile noastre și bucuriile, mulțumirile și frământările, râsetele și gemetele, întrebările noastre…au absorbit în structura lor cei mai minunați ani de până acum. Ne-au primit cu câțiva saci de lucruri și au lăsat șoarecii să intre printre ele, au lăsat umezeala și fumul să le pătrundă și apoi lecție după lecție ne-au reamintit că lucrurile materiale nu au preț decât atunci când sunt folosite pentru lărgirea Împărăției lui Dumnezeu.

Aici… între zidurile acestea ne-a liniștit Dumnezeu. Și tot mucegaiul pe care l-am găsit pe pereți s-a făcut flori în noi…

b4

Eram ca un mormânt când am venit aici și EL la Viața ne-a chemat și ne tot cheamă…Erau împietrite simțurile, eram incorsetați în temeri și urechile ne erau înfundate cu zgomot. Pe ochi o ceață de pofte …și în inimă pietre …

Aici am venit ca niște sălbatici, străini de Dumnezeu…deși umpleam două scaune din biserică în fiecare duminică. Liniștea ne speria și întunericul ne părea bântuit, iar însingurarea ne părea o cușcă…Abia după o vreme am aflat că Dumnezeu vorbește în șoaptă sufletului de om…că El își așează prezența în bucuria și mulțumirea inimii de om.

Mă emoționează plecarea…

Am așezat semințele în pământul din spatele casei cu nostalgie …pentru că nu m-am gândit că vom pleca grăbiți, n-am știut că va fi ultimul an aici. Am crezut că vor mai trece anii, că voi mai umbla desculță prin roua grădinii măcar câțiva ani…Că vor mai veni oameni să doarmă la capătul coridorului în CAMERA de OASPEȚI  … (care vă mai așteaptă până la toamnă).

Zidurile acestea ce azi ne sunt cuib au fost pustia noastră și mai apoi au devenit lanul nostru de flori. Aici ne-am adunat prieteni dragi și de aici am înălțat cântece Dumnezeului nostru…și azi când ne pregătim de plecare am o rugăciune: să vorbească pietrele casei despre Dumnezeu oricui va veni să locuiască aici…așa cum ne-au vorbit și nouă.

Și ecoul Mântuitorului meu se aude în mine…

Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.” ….(Biblia)

b5.jpg

Poate că purtând acest ecou în mine mă bucur și mai tare când mă gândesc la casa din visele noastre…pentru că am vrea să fie clădită din pietre… și de vom tăcea noi ..ele vor STRIGA…

Da….

Avem o grămadă de pietre și UN VIS care zburdă și crește prin buzunarele sufletului nostru…să ridicăm o casă pe terenul plin de pomi, să fie în fața celor doi peri bătrâni, lângă nucul din mijlocul grădinii…acolo unde clopotul bisericii se aude în zilele de sărbătoare…să fie loc de popas pentru oricine va dori să vină…să fie…

de va dori și Dumnezeu.

…pentru că…așa cum ne spune Solomon

 ”Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte.

 Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere, căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.

Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.

 Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.

Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne de ruşine când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.” (Biblia)

Am stat mult pe gânduri…să vă spun, să nu vă spun.

V-am spus…

b6.jpg

 Fie, Doamne, mila ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine.

Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-ne îndreptările Tale.

Binecuvâtat eşti, Stăpâne, înţelepţeşte-ne cu îndreptările Tale.

Binecuvâtat eşti, Sfinte, luminează-ne cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.

Ţie se cuvine laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

(Slujba Vecerniei)

 

 

 

 

8 thoughts on “2 oameni și pruncul lor, câteva pietre, un vis…

  1. Dumnezeu sa va aiba in paza! El stie cel mai bine ce e de facut. Si cel mai important lucru e ca nu ne lasa niciodata de izbeliste cand avem o problema.

    Apreciază

  2. Andreea dragă, așa mult m-a emoționat articolul tău că mi s-a făcut pielea de găină..🙂 Plecare și noi începuturi.. Veți fi tot voi, veți fi mai voi. Sunteți minunați!

    Apreciază

    1. 🙂 Draga mea dragă…noile începuturi mă emoționează și pe mine pentru că știu că ele îmi descoperă lucruri noi despre Dumnezeu și despre puterea Lui….Mulțumesc pentru toată prietenia ta și pentru toate gândurile tale bune….Sus! Sus s-avem inimile!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s