” Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.”

In dimineata aceasta ascultam impreuna cu Rafael o caseta a copilariei mele. Una dintre frumoasele cantari vorbea despre nasterea lui Isus.  Am exclamat cu bucurie:

– Se canta despre Isus, cum s-a nascut, cum nu a avut nici un pacat.

– Mami, cine i-a dat pacat?

– …Dumnezeu i-a dat pacatele noastre si a murit pentru ele.

Am inceput sa blang, brusc. Niciodata nu am inteles jertfa lui Isus intr-un mod atat de simplu si de miscator.

Am auzit multe predici despre pacatele noastre luate asupra Lui, dar nici una nu a adus in sufletul meu ceea ce a adus intrebarea simpla a fiului meu.

Intr-o fractiune de secunda L-am vazut pe Isus prunc, in iesle, nevinovat, dependent, fragil…fara pacat…Mami, cine i-a dat pacat?..cine i-a dat acest „cadou” unui prunc mic?…a fost incarcat cu toate pacatele lumii (ura noastra, neiertarea noastra, minciunile, barfele, uciderile, indiferenta, mandria)…primindu-le casa moara pentru ele, sa ne deschida drumul spre Dumnezeu, sa ajungem intr-o zi Acasa si sa vedem cat de bine e acolo.

Maria draga, inteleg o parte din durerea ta de mama…Ce greu, ce greu ti-a fost! sa iti vezi pruncul purtat in pantece inaltat pe cruce, sangerand. Acum inteleg mai bine cum unii Il gasesc pe Dumnezeu prin tine.

Cred ca e nevoie sa lasam copiii sa ne predice mai des. Nu stiu daca cineva ne poate explica mai frumos cum e lumea de dincolo de noi.

Mandria ne face sa credem ca noi stim mai mult, mai bine..ca cei mici trebuie sa asculte cu supunere tot ce poruncim sau rostim. Daca ne-am smeri o vreme si i-am lasa sa ne predice ei despre Imparatia lui Dumnezeu prin fapte, intrebari, uimire, am intelege de ce Isus ne spune ca daca nu devenim ca ei nu putem mosteni Cerul.

A fost o vreme cand multe lucruri din casa ii erau interzise pentru ca mie imi pareau valoroase. Cand am decis sa il las sa le atinga si sa le exploreze am observat ca nu le distruge (asa cum ma asteptam). Le ia in maini si le descopera utilitatea, forma, culoarea, dimensiunea. E adevarat ca unele le murdareste, le rupe sau le scapa (si eu fac asta). Mi-am asumat acest risc. Nu vreau sa il invat ca lucrurile materiale au valoare mai mare decat el. Vreau sa invat eu de la el sa ma bucur fara teama: de lucruri, de oameni, de viata.

De o vreme Rafael e pentru mine un model. Incerc sa invat de la el sa redevin copil. Cred cu tarie ca Cerul e a unora ca el.

Observ cum multe din pacatele lui Rafael sunt pacatele mele luate asupra lui (prin faptul ca imita tot).

Cand vad acest lucru sunt motivata sa stau mai aproape de Dumnezeu, sa Il imit…stiind ca pruncul meu ma imita, stiind ca pentru el eu sunt modelul, dumnezeul…pana va invata sa Il imite pe Dumnezeu independent de mine.

Doamne invata-ma sa vin pe cararea croita de Pasii Tai, ca sa stiu ca ceea ce tine de mine am facut, sa nu cumva sa devin pentru copilul meu o piedica in a vedea Calea Ta, sa nu mai astept si sa pretind de la el sa fie ce nu pot eu sa fiu, sa ma preocup de pasii mei mai mult decat de pasii lui…el a fost creat sa imite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s