Transplantul de organe si memoria celulara

Sotul meu a realizat pentru facultate un referat despre transplantul de organe si memoria celulara. El a incercat sa analizeze lucrurile din punct de vedere teologic.

Mie mi-a dat sa citesc ceea ce urmeaza sa postez. Am fost impresionata, socata. M-am gandit mult la ce am citit. Mai multe cazuri gasiti aici

Donatorul a fost un baiat in varsta de 16 luni, care s-a innecat in cada. Beneficiarul a fost un baiat de 7 luni diagnosticat cu tetralogia Fallot (o gaura in septul ventricular, cu deplasarea aortei, stenoza pulmonara si ingrosare a ventricolului drept).

Mama donatorului, medic, a observat:
„S-a intamplat ceva neasteptat – pe langa faptul ca am putut sa-i aud din nou inima lui Jerry [donatorul], am putut sa o si simt in mine. Cand Carter [beneficiarul] m-a vazut prima data, a alergat la mine, si-a impins nasul intr-al meu si l-a frecat de cateva ori. Era exact ce faceam noi cu Jerry. Inima lui Jerry (si a lui Carter) are cinci ani acum, dar ochii lui Carter erau ochii lui Jerry. Cand m-a imbratisat, mi-am putut simti fiul. Vreau sa zic ca chiar l-am putut simti, nu m-am exprimat simbolic. El era acolo. I-am simtit energia. Sunt doctor. Sunt pregatita sa fiu o observatoare patrunzatoare si am fost intotdeauna o sceptica innascuta. Dar asta era real. Stiu ca oamenii vor spune ca am nevoie sa cred ca spiritul fiului meu e viu si poate ca asa si este. Dar l-am simtit. Atat sotul meu cat si tatal meu l-au simtit si va jur – puteti s-o intrebati si pe mama mea – Carter a spus aceleasi cuvinte de bebelus pe care le-a spus Jerry. Carter are sase ani, dar spunea aceleasi cuvinte de bebelus ale lui Jerry si se juca cu nasul meu la fel cum facea Jerry.
Am stat cu … [familia beneficiarului] in noaptea aceea. In mijlocul noptii, Carter a intrat si a cerut sa doarma cu mine si cu sotul meu. S-a ghemuit intre noi exact cum facea Jerry, iar noi am inceput sa plangem. Carter ne-a spus sa nu plangem pentru ca Jerry a spus ca totul e ok. Sotul meu si cu mine, parintii mei si cei care chiar l-au cunoscut pe Jerry nu au nici o indoiala. Inima fiului nostru contine mult din fiul nostru si bate in pieptul lui Carter. Pe un anumit nivel, fiul nostru este inca in viata.”

Mama beneficiarului a raportat:
„L-am vazut pe Carter mergand la ea [la mama donatorului]. El nu face asta niciodata. El e foarte, foarte timid, dar a mers la ea asa cum obisnuia sa alerge la mine cand era mic. Cand a soptit „E ok, mama”, am fost doborata. A numit-o „mama”, sau poate ca era inima lui Jerry cea care vorbea. Si inca un lucru care ne-a uimit. Mama lui Jerry ne povestea ca baietelul ei avea o usoara paralizie cerebrala, mai mult pe partea stanga. Carter are o intepeneala si un tremurat usor pe aceeasi parte. Nu le-a avut cand era bebelus si le-a manifestat numai dupa transplant.
Doctorii spun ca are probabil legatura cu boala sa anterioara operatiei, dar eu cred ca e mai mult decat atat.

„Inca un lucru. Cand am mers impreuna la biserica, Carter inca nu-l cunoscuse pe tatal lui Jerry. Am intarziat, iar tatal lui Jerry statea cu un grup de oameni in mijlocul congregatiei. Carter mi-a dat drumul la mana si a fugit direct la barbatul acela. S-a urcat in poala sa, l-a imbratisat si a spus „Taticule!” Am fost uluiti. Cum putea sa-l cunoasca? De ce i-a spus tata? Nu facea niciodata astfel de lucruri. Nu-mi dadea drumul la mana in biserica si nu alerga la un strain. Cand l-am intrebat de ce a facut asta, a spus ca nu el a facut-o. A spus ca Jerry a facut-o si ca el doar l-a insotit.”

Una din concluziile si gandurile nascute in sotul meu a fost aceasta:

O alta problema s-ar ivi insa, din cazurile mentionate mai sus reiese o influenta majora, in special in cazul transplantului de cord, a personalitatii donatorului in persoana primitorului. Daca inima este un organ, care din punct de vedere functional are a face atat cu soma cat si cu psyche, asa cum si Biblia afirma “din inima omului ies..”[1] daca acest limbaj al Mantuitorului, si al profetilor din vechime, nu este doar metaforic, asa cum este el interpretat pana acum de exegeti, ci are in el o oarecare doza de “ad-literam”, si Mantuitorul se refera anume la aceasta inima de carne ca fiind “inima” omului, centru vietii si personalitatii sale atunci ce se intampla in cazul unui transplant, ce altceva decat cele mentionate in cazurile expuse mai sus. Un impact radical, o prelungire a vietii donatorului, in primitor, care devine mai putin “el” decat era inainte si mai mult celalat in functie de cantitatea de memorie celulara, grefa, primita de la donator.

Mutam discutia pe un spatiu strict spiritual-crestin, ce se intampla cu faptele morale ale primitorului, ale cui sunt, cine este responsabil de ele, daca devin homosexual printr-un transplant de cord? Daca cordul vine de la un criminal ucis intr-o altercatie intre bande rivale, si a carui familie, ca o ultima speranta ca raufacatorul, sa devina un binefacator, imi doneaza o cantitate de material genetic care fac din persoana mea linistita una cu impulsuri criminale?  Cine se face vinovat atunci de un eventual gest “cugetat” din partea mea, sau nu sunt eu?  Daca insa primesc o inima care a psalmodiat intreaga-I existanta si a facut milostenie, si impulsurile necontrolate primite ma determina sa fiu bun, imi voi mantui sufletul prin aceasta inima de “sfant” primita in dar? El mai poate fi considerat mort in aceasta situatie, in care isi manifesta inca “vointa” in aceasta lume?  Sunt eu primitorul sau este el, ori suntem amandoi si faptele se realizeaza cumva teandric? Cine este responsabil de ele?  Cine ajunge in rai sau in iad pt ele? Se poate oare pierde sfantul sau mantui pacatosul a carui inima am primit-o daca nu cedez impulsurilor primite de “inima”? S.F.?  pentru unii este totul extrem de real.

Nu am gasit raspunsuri la aceste intrebari, nu am gasit problematizate aceste intrebari in bioetica transplantului de organe, nu am gasit o abordare a lor, poate pentru ca inca nu sunt luate deloc in serios acestea si toate manifestarile sunt puse pe seama imunosupresivelor. Cel putin mie imi pare mai importanta din punct de vedere bioetic realtia dintre transplantul de organe si memoria celulara, cu implicatiile ei, decat relatia dintre transplant si moartea cerebrala.


[1] „Şi chemând iarăşi mulţimea la El, le zicea: Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit să audă. Şi când a intrat în casă de la mulţime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă. Şi El le-a zis: Aşadar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi, oare, că tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce? Că nu intră în inima lui, ci în pântece, şi iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate. Dar zicea că ceea ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. Şi ridicându-Se de acolo, S-a dus în hotarele Tirului şi ale Sidonului şi, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu ştie, dar n-a putut să rămână tăinuit.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s