Salată cu cartofi şi ciuperci

Poate vă întrebaţi de ce apar aşa de des poze cu mâncare pe un blog care a apărut din dorinţa de a porni o mică afacere cu invitaţii de nuntă.

Pe parcurs mi-am dat seama că simt nevoia să împart cu voi şi alte lucruri care mă înconjoară, care mă definesc….Acest blog a devenit un jurnal la care mă întosc cu drag când mi-e dor de mine, când mi-e dor să mă revăd, să mă recunosc…

De un timp încerc să am puţin mai multă grija de ce ofer ca hrană celor din casa mea. Păşim încet spre hrana vegetariană şi încercăm să mâncăm cât de mult putem crudităţi. Dumnezeu a avut atât de multă grija când le-a creat…Mărturisesc că obişnuinţa de a mânca hrană de origine animală îşi strigă câteodată dreptul…

Pentru salata de azi aveţi nevoie de:

6 cartofi mijlocii

6 ciuperci Champignon

4 ridichi

4 roşii cherry

3 cepe verzi

o mână plină de spanac

100 g măsline

2 linguri ulei de floarea soarelui presat la rece

opţional: o linguriţă rasă de busuioc, sare sau orice vă pofteşte inima….mai ales acum când verdeţurile au început să apară.

Se prepară uşor şi repede.

Eu am curţat cartofii, i-am tăiat şi i-am pus la fiert în apă cu puţină sare.

Ciupercile le-am tăiat bucăţi şi le-am aşezat la scăzut într-o tigaie pt câteva minute. Data viitoare voi încerca să le folosesc crude.

Am tăiat celelalte legume şi frunze şi apoi le-am amestecat cu cartofii şi ciupercile.

Am adăugat două linguri de ulei de floarea soarelui presat la rece.

Sarea nu e obligatorie. Măslinele folosite de mine au fost destul de sărate…

Dacă o veţi încerca vă urez: poftă bună!


One thought on “Salată cu cartofi şi ciuperci

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s