suflet aruncat dupa „gratii”

In dimineata aceasta as scrie despre culorile si parfumurile de dincolo de ziduri…ziduri inalte, ridicate de prejudecatile noastre.

In fiinta mea se contureaza portretul unei doamne de vreo patruzeci si ceva de ani. Am cunoscut-o cu ceva timp in urma. Poate de vreo doi ani.

Camera ei: un salon de cativa metrii, in care incap doua paturi.

Averea ei: o camasa de noapte, un halat si niste slapi de plastic.

Libertatea ei: o fereastra cu gratii…printre ele se tesea cerul in privirea ei tulburata.

Preocuparile ei: ganduri verbalizate cu putere…strigate infricosatoare pentru cei ce le aud pentru intaia oara.

Evadarea ei: baia rece si sinistra, atelierul..in care isi picteaza haotic durerea, in pauzele dintre intrebari si priviri incarcate cu scepticism.

Picioarele ei…vorbeau despre fiinta ei interioara. O data a fost in putere, in puterea mintii si a sufletului. Azi, umbla dezgolita prin frig. Raceala i-a amprentat avantul. Dardaie in frigul nepasarii noastre. Cauta un loc cald…s-ar cuibari intr-o pereche de ciorapi de lana. Nici pe acestia nu-i poate gasi. Intr-un univers al grabei, al jertfei pentru sine, al rabdarii ucise de cele pamantesti ii e greu sa gaseasca un gram de caldura vindecatoare sau cel putin anestezic al noptilor nedormite.

Poate s-a refugiat intr-o nebunie pentru lume si toutusi, pentru Hristos, e unul din copilasii ce mostenesc Imparatia…si nedevenind asemeni ei..nu putem mosteni Cerul.

Ochii ei tradeaza sufletul ascuns, chircit, zdrentuit, rusinat, temandu-se si tremurand.

Orice mana intinsa spre ea, orice gram de suflet oferit ei, e cercetat in amanuntime. Nu mai crede nimic…

Vorbeste despre multe. Vorbeste raspicat cu singuratatea. I se spune uneori sa taca, i se administreaza tratament medicamentos pentru linistirea sufletului. Aub efectul acestuia pare sa taca pentru o vreme. E rapita de somn. Nu de cel vesnic. Cand o va rapi acela, cand ii va lua sufletul si ii va lasa trupul rece..rece de tot…fiinta ei va inflori si va purta incaltaminte de aur, si haine albe. Va straluci, va dansa de bucurie, va fi libera…Nici un fir de sarma nu o va desparti de Cel ce a creat-o.

Eliberata de teama, isi va plimba sufletul prin gradinile in care, neincetat, cresc ingeri. Va picta la nesfarsit bucuria si uimirea.

Daca dupa zidurile acelui spital se mai aude glasul ei si disperarea ei, e dovada ac inca se zbate…se zbate sa scape catre Cer.

Cand va pleca ( daca nu a plecat deja) se va auzi de dupa gratii oftatul usurat.

Cei ramasi isi vor aminti o vreme de ea…si in locul ei va ajunge un alt suflet ce se zbate sub poveri grele…

(O alta poveste..B)

11 martie 2010

2 thoughts on “suflet aruncat dupa „gratii”

  1. mi-au dat lacrimile Andree…
    am intrat si eu in lumea asta a celor ingraditi de nepasarea omului…
    si primii pasi m-au cutremurat…
    acum imi pare totul putin mai „normal” …
    mi-e teama sa nu se transforme cu timpul in obisnuinta.. si obisnuinta in indiferenta…
    atunci, de durerea impietririi mele, m-as vedea obligata sa renunt la „lumea” in care tocmai am intrat…

    Zilele trecute, m-am bucurat alaturi de suflete asezate pe scaunul cu rotile…
    Azi, mi-au adus lacrimi, copii bolnavi si tot felul de lipsuri in trupusorul lor…
    zambeam totusi printre lacrmi, pentru ca puteam respira pentru cateva ore, intre acele trupuri mici si desconectate de lumea oamenilor mari… ce incercau a-si zideasca o lume, in jurul animalelor…
    am fost la o sedinta terapeutica.. cu animale.. din nou.
    De data aceasta, aici nu am mers cu gandul sa-mi revad prietenii..
    dar m-am intors, cu prieteni noi…

    O fetita de 4 ani, fara picioare…
    fara vedere…
    dar avea totul…
    vorbeam cu ea…
    si-mi spunea, stalcit, cu un zambet frant, ca ea crede …
    mangaia cu manutza ei, catelul alb si pufos, care-i devenise de curand tovaras …
    Ea crede si-si imagineaza ca ingerii au blana pufoasa, coada si latra…
    … imi spunea, ca-si doreste sa se joace cu alti copiii…
    eu incercam sa-i spun ca acolo, afara, copiii au picioare si nu prea cred in ingeri cu coada…
    dar mi s-au frant cuvintele pe buze…
    si am pastrat tacere, privind cum manutza ei freaca ghemotocul de picior ce-i ramase-se… in timp ce asistenta ii „monta” proteza … si ingerul ei blanos, astepta rabdator, cu ochii plini de-un Cer ne-mai-vazut… fixat in ochii ca doua licariri ai fetitei… ce nu putea sa vada Vesnicia ce-o privea tacut…

    Apreciază

  2. Andreea,vreau sa iti propun un film care ma impresionat foarte mult,si ma imbogatit ca persoana se numeste:Ciera una volta la citta dei matti.Merita vazut.Cuvintele tale mi-au amintit despre acest film.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s