In amintirea verighetei mele…

Unde e comoara ta, acolo va si inima ta….

Doamne, multumesc ca mi-ai luat-o!

Clipa in care i-am simtit absenta m-a taiat pe dinauntru, m-a facut sa disper in trupul meu, sa incerc sa dau de ea, sa ii caut urma..orice urma….

Dintr-un impuls negandit am inceput sa caut prin geanta, prin buzunare, prin manusi. Imi imaginam cat de mare va fi bucuria regasirii ei. In zadar pornirea aceasta. Verigheta nu s-a aratat. Daniel a vrut sa plece pe starzi in cautarea ei…Era tarziu. Era o nebunie a mintilor noastre aceasta cautare. Nu stiu unde mi-a alunecat de pe deget: pe strada, in autobuz, la supermarket, la biserica, la baie…In final ne-am pomenit gasindu-L pe El mai aproape de noi….

Daniel a spus ca ar vrea sa ne rugam. A spus ca poate verigheta a ajuns in mana unui om flamand, a unor copii care tanjesc dupa daruri, ca poate verigheta va ajuta in mantuirea cuiva.

Cu durere, m-am asezat impreuna cu el, in rugaciune.

Rugaciunea ne-a adus eliberare. Ea a transformat durerea intr-o nespus de mare bucurie.

Am avut inima legata de ea. Am iubit un lucru pamantesc prea mult. De fiecare data cand imi spalam mainile, o vedeam ca imi aluneca de pe deget…Ma gandeam mereu sa am mare grija de ea, sa nu se piarda, sa nu o inghita ceva canal. Inca din momentul in care le-am facut ne gandeam la ele ca la ceva ce nu trebuie sa se piarda niciodata. Am facut din ea mai mult decat un simbol. Verigheta nu avea legatura cu unirea mea de Daniel. Era un simbol al acesteia. I-am dat voie sa devina mai mult decat atat.

Acum nu mai e.  Acum poate a devenit paine, sau un alt gunoi al tomberoanelor, poate s-a topit in nestire, poate a fost calcata in picioare si strivita, poate e pe degetul altcuiva…poate sta pe degetul unei doamne care a visat la casatorie, poate pe degetul unei vaduve…Nu stiu daca cineva a tresarit la gasirea ei, nu stiu daca cineva o va gasi vreodata. Poate Dumnezeu imi va spune povestea ei, dupa o vreme, cand va capata un sens intru cele vesnice.

Sunt plina de pace azi…pacea aceea care te face sa plangi in hohote si sa razi in suspine…

Atat de greu stim sa lasam lucruri din mana si atat de usor le primim! Atat de greu putem sa multumim pentru cele ce pleaca…

De Pasti a plecat Erina.

Acum , inainte de Craciun, a plecat verigheta.

Dumnezeu ma invata prin plecari sa pretuiesc mai mult Imparatia de dincolo.

Inima mea, strans legata de o verigheta…e azi mai libera si cu un gram mai legata de cer. O iubeam pentru ca era unica, pentru ca avea o poveste, pentru ca simboliza ceva, pentru ca era perechea unei alte verighete, pentru ca avea numele iubitului meu pe ea. Unul din multele ganduri a fost sa merg sa imi fac o alta verigheta azi…Daniel mi-a amintit cat a costat si mi-a amintit ca nu avem acesti bani acum. E bine ca nu ii am acum…Acum invat sa traiesc fara ea. Desi imi pare ca o simt pe deget, ea nu e acolo. Am degetele goale si reci acum. Se poate vedea mai clar cum le-a modelat Dumnezeu, in chip tainic…

Din instinct, o caut cu privirea. Ma voi obisnui treptat cu gandul ca nu mai e.

Daca vreodata voi mai purta verigheta pe deget, sau o alta verigheta sau simbol as vrea sa nu ma mai leg de ea in felul acesta.

As vrea sa privesc la mantuirea mea si a familiei mele cum priveam la ea: atent, cu drag, cu gandul de a nu o pierde niciodata, cu grija…

Cat despre mine si Daniel, noi nu suntem legati prin verigi de aur. Ceea ce ne leaga nu se va pierde niciodata. E o Funie cu care ne-am impletit. E o Funie fara sfarsit …Aceasta ar trebui sa ne fie putere si sprijin si avant. Prin ea ne vine mantuirea.

Acea verigheta de aur, pe care am pierdut-o era un simbol. Eu i-am dat voie sa devina mai mult. Trebuia pierduta, spre mantuirea mea. Ca nu cumva sa ma gaseasca sfarsitul cu inima in ea…caci acolo unde e comoara mea, acolo va fi si inima mea.

16 thoughts on “In amintirea verighetei mele…

  1. …am gasit verigheta….
    m-am bucurat:)..dar mai mare a fost bucuria ce am primit-o pentru pierderea ei…
    toate lucreaza spre binele nostru!

    Apreciază

  2. Multumesc Andreea. Si eu aveam nevoie azi sa-mi amintesc ce ma leaga de sotul meu. Citesc cu placere meditatiile tale. Eu sunt ceva mai superficiala si mai putin deschisa… ceva mai departe de Dumnezeu. Multumesc.

    Apreciază

    1. Multumesc Meda pentru cuvintele tale! Eu, privind la ceea ce iese din mainile tale, nu as putea spune ca esti superficiala🙂. Mi se pare ca esti dintre oamenii care ies din superficialitate prin creativitatea lor si rabdarea lor. Cat despre mine..si eu cred ca sunt departe de ceea ce e cu adevarat Dumnezeu.
      Tinta noastra e El! oricat de grea e alergarea visam sa ne odihnim la final in bratele LUI…sa ne odihnim de lupte, de dureri, de pierderi…
      PS: Apreciez foarte mult ceea ce faci.🙂 Iti vizitez blogul adesea🙂

      Apreciază

    1. In ultima vreme am vazut tot mai putin Mainile LUI la lucru si prea mult mainile mele la lucru….Uneori trebuie sa ma zguduie puternic ca sa imi amintesc de cine e El si ce vrea El cu privire la viata mea, sufletul meu, talantii mei, gandurile mele, faptele mele…

      Apreciază

  3. Salut Andreea,
    Am dat intamplator peste blogul tau…De fapt nu chiar intamplator. In luna mai a anului acesta are loc un eveniment tare important pentru mine si Andrei : nunta noastra. As vrea sa fac eu invitatiile, dar nu prea stiu deloc de unde sa iau materiale. Spre exemplu cartoanele, modelele pe care le folosesti pentru decupaje , funditele… In plus avem si destul de multi invitati (probabil vreo 250 de invitatii de facut) deci ar trebui sa ma apuc de treaba. Am mai multe intrebari „tehnice” sa-ti spun. Ti-as fi recunoscatoare daca m-ai putea ajuta.

    Apreciază

  4. …m-am decis sa-ti scriu pentru ca m-a impresionat povestea ta despre verigheta. Si noi trebuie sa ne facem verighetele…Acum am putin alta perspectiva .
    Multumesc

    Apreciază

    1. :)…ai putea sa detaliezi putin? crezi ca experientele si lectiile primite trebuie tinute sub obroc? crezi ca ar fi mai bine ca experientele cu Dumnezeu sa fie tinute in ascuns? ce ar trebui sa trambitam daca nu experientele cu El?

      Apreciază

      1. Adancul cheama adancul. Daca dupa fiecare experienta dezvalui pamantul ramane in aer radacina. Ideea e ca experienta e minora si povestea e lunga. Cine vrea poate trai cu radacinile adanci ancorate in El. Cine nu, vorbe…

        Apreciază

  5. andre mic nici nu stiam de experienta verigheta…dar ma bucur ca am citit-o aici si a intarit sufletul meu…multumesc Domnului ca te-a pus in viata mea si nu ai fost un prieten de o zi ci prieten pentru viata…te iubesc>:D<

    Apreciază

  6. atat de bine mi-a facut sa citesc aceste pagini.ieri la mare mi-am pierdut verigheta in apa. de ieri ma gandesc la ea si plang intr una. acum cred ca m am mai linistit.azi vreau sa merg sa imi iau alta si sao duc la biserica, dar stiu ca ea nu este decat un simbol al dragostei noastre, nimic mai mult. Stiu ca noi ne iubim si mai stiu ca Bunul Dumnezeu ne va veghea. Nu stiu daca va mai citi cineva aceste randuri, dar sper ca fiecare sa inteleaga ce este verigheta, sa nu sufere la pierderea ei.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s